8 Modalități pentru a vă eficientiza întreg procesul de expediere a produselor

Secretele expedierii cu viteza luminii

Arabela Acălinei

Iată o experiență personală care poate fi un bun exemplu pentru oricine:

În urmă cu câteva săptămâni căutam o memorie RAM ca să îmi îmbunătățesc laptopul. Așa cum bine știți, există mii de firme care oferă componente de laptop, peste tot pe internet. Deci am avut de unde alege. Am început să fac o selecție dintre acele oferte care mi se păreau convenabile, bazându-mă pe câteva puncte de interes:

  • În primul rând, prețul! Fiind vorba doar de o memorie RAM, nu se punea problema de beneficii adiționale incluse în preț.
  • În al doilea rând, costurile de transport. Nu voiam să cheltuiesc pe transport tot atât de mult ca și pe produs.
  • Și, bineînțeles, timpul de livrare. Deși nu reprezenta o urgență, cu cât îmi ajungea mai repede, cu atât mai bine.

În cele din urmă, am ales comerciantul care avea cea mai bună ofertă și o modalitate de expediție la prețuri rezonabile, într-o perioadă de timp la fel de rezonabilă. Cu alte cuvinte, am exclus din start pe cei care aveau un transport mai ieftin, dar de mai lungă durată, sau pe cei care îți trimiteau produsul mai repede, dar mai scump.

Unii oameni vor alege întotdeauna cea mai ieftină variantă, indiferent de situație. Însă marea majoritate caută cea mai bună ofertă, chiar dacă asta presupune să caute puțin mai mult.

Transportul reprezintă o parte foarte importantă a procesului de achiziție, așa că ar trebui să i se acorde o importanță sporită.

Iată 8 reguli pentru a vă eficientiza întreg procesul de expediție a produselor:

  • Simplificați procedurile interne:

Nu folosiți mai multe programe sau sisteme pentru un singur procedeu intern. Altfel, acesta va deveni un proces lung și anevoios, generând un nivel ridicat de frustrare. Mai degrabă porniți de la zero cu un sistem simplu, rapid și eficient!
 
  • Îmbunătățiți modalitatea de comunicare cu depozitul:

O livrare nu trebuie să rămână blocată între comanda clientului și comanda de livrare. Acesta trebuie să devină un proces instantaneu. Ar trebui să vă ia doar câteva secunde pentru ca o comandă să fie procesată în depozit.
 

  • Fiți la fel de preciși ca și chirurgii:

Procesarea unei comenzi nu trebuie să fie la fel de dificilă ca şi găsirea unui ac în carul cu fân. Trebuie să cunoaşteţi locul exact al fiecărui produs din deposit.

Nu ezitaţi să folosiţi instrumente precum dispositive de scanare, pentru a obţine informaţii curente asupra stocului. Şi, cu toate că munca angajaţilor este important, încercaţi să automatizaţi cât mai multe sarcini cu putinţă.

  • Gestionați o listă de servicii de curierat:

În funcţie de locul şi durata transportului, unele servicii de curierat pot fi mai avantajoase decât altele. Verificaţi toate firmele de curierat la care aveţi acces şi faceţi o listă de preţuri raportată la greutate şi destinaţie. În felul acesta, nu veţi avea decât să alegeţi firma potrivită, ori de câte ori veţi avea nevoie.

  • Folosiți schimbul de date electronic:

Schimbul de date electronic (electronic data interchange – EDI) este o tehnică folosită de mulţi transportatori care înlocuieşte documentaţia scriptică cu cea electronică. Aşa cum bine vă puteţi imagina, acest lucru transformă procesul într-unul mult mai rapid, permitând totodată să gestionaţi un volum mai mare de comenzi.

  • Deschideți noi frontiere:

Expediaţi produse şi în afara ţării? Stabiliţi o listă de contacte din tările respective, de la care să puteţi primi sugestii cu privire la serviciile de curierat existente acolo, cele pe care e bine să le folosiţi şi cele pe care trebuie să le evitaţi.

  • Pregătiți din timp procesul de vămuire a produselor:

Vămuirea produselor reprezintă o etapă lungă şi frustrantă, pe care, din păcate, nu o putem evita. Din ce în ce mai multe ţări, însă, acceptă declarararea produselor online, chiar înainte ca acestea să părăsească ţara. Astfel, produsele dumneavoastră vor ajunge mai uşor şi mai rapid la destinaţie.

  • Păstrați-vă clienții informați:

Timpul trece nespus de încet când trebuie să aşteptaţi sosirea unui colet. Clienţii dumneavoastră se vor simţi mult mai bine dacă îi veţi ţine la curent cu privire la stadiul în care se află comanda lor. Li se va părea astfel  că timpul trece mai uşor.

Există întotdeauna mai multe modalităţi pentru a vă eficientiza întreg procesul de expediere a produselor, iar când vine vorba de afacerea dumneavoastră, cu siguranţă trebuie să găsiţi varianta optimă.

Sursa:

Samuel Cabodi (sca)

www.odoo.com

Traducere și adaptare: Arabela Acălinei